LOCALIZARE
Biserica cu hramul "Sfantul Nicolae” se afla in centrul satului Puchenii Mosneni, pe Soseaua Nationala Bucuresti-Ploiesti
SCURT ISTORIC
Ea a fost construita in anul 1884 din contributia locuitorilor si a altor binefacatori din tara si a fost tarnosita in anul 1892.

Pe fatada bisericii sunt reprezentate in mozaic icoana Sfantului Nicolae, iar pictate, icoanele Sf. Proroci Moise si Ilie. Deasupra usii de la intrare este inscrisa urmatoarea pisanie: "Acestu Sfantu Locasu sau claditu in anul de la Hristos1884 din dilele primului rege al Romaniei Carol I si a inaltatu preasfintitului Mitropolitu primatu D. D. Calinicu Miclescu prin staruinta epitropuloru Sf. Biserici anume preotul Radu Radulescu, Alecu Penescu si Anastase Petrescu si prin ajutorul locuitorilor acestii comuni Puchenii Mosneni si Miroslavesti precum si din tara dupa cum se constata mai in detaliu din tabloul ce consista in launtru Sf. Biserici, altor binefacatori. „1885 iune 2”.

Pictura bisericii a fost realizata de maestrul Anton Serafim, refacuta in anul 1935. Lucrarea de refacere a picturii, noua ornamentatie precum si impartirea au fost realizate de maestrul Gh. Belizarie din Pitesti. In ziua de Duminica 20 octombrie 1935 s-a resfintit sfanta biserica de catre P. S. Arhiereu Tit Simendrea, vicarul Sf. Patriarhii. Pictura s-a refacut inca o data dupa cutremurul din 1977 de catre preotii Victor Radulescu si Hanumolo Nicolae, care au refacut si structura de rezistenta a bisericii. Ultima restaurare s-a facut in anul 1997 in timpul pastoririi preotilor Dragu Mihai si Nedelcu Dan.

Sfantul Altar este semicircular cu Sfanta Masa din piatra in mijloc, cu vesmantarele in partea dreapta si proscomidiarul in partea stanga. Icoanele Imparatesti de pe catapeteasma sunt imbracate in argint si pictate de Anton Serafim. In partea de sud a bisericii era o frumoasa clopotnita din beton si caramida, construita in 1908 prin staruinta preotului Gh. Popescu. La cutremurul din 1935 aceasta a fost grav afectata, construindu-se una noua, din lemn. Clopotnita actuala, datand din 1993, are fundatie din beton, scheletul de fier, peretii din scandura si acoperisul invelit cu tabla. La intrarea in curtea bisericii, in partea dreapta se afla un monument cu aspect de obelisc, dedicat de catre obste eroilor neamului in semn de recunostinta. Atat monumentul, cat si biserica au fost imbracate in piatra de rau in anul 2002.
Cele mai importante bunuri ale bisericii sunt cele opt icoane originale ale pictorului Anton Serafim, obiecte de cult de la biserica veche.
Biserica noastra a fost apreciata de Comunitatea Sant Egidio de la Roma si de domnul presedinte Emil Constantinescu, care a participat la Slujba Invierii in data de 14 aprilie 1999. In fiecare an, de sarbatoarea hramului, credinciosii s-au bucurat de prezenta in mijlocul lor a P. C. Vicar al Patriarhiei, precum si a P. C. Protoiereu al Ploiestilor.
In 20 de ani de pastorire s-au imprejmuit cu gard cimitirele parohiale si s-au construit clopotnite, turnandu-se un clopot nou in locul unei caldari ce tinea loc de clopot. Dupa Revolutie s-au obtinut dale de piatra de la fostul CAP si aleile principale din cimitire au fost pavate; cimitirul nou al parohiei a fost extins cu aprox 5000mp. S-au sadit brazi si s-au aliniat mormanturile, instalandu-se, astfel, ordinea.
In anul 1989 am cumparat casa parohiala in apropierea bisericii, pe care am inceput sa o utilam dupa trebuinte: am consolidat-o, am tencuit-o in exterior, am construit garaj, baie, garduri si toate cele necesare unei vieti civilizate.
In urma cutremurului din 1990 frontonul bisericii a cazut si a fost reparat, dar s-a constatat ca toata tencuiala exterioara era coscovita, fapt pentru care s-a decojit tot si biserica a fost imbracata in praf de marmura, ulterior exteriorul fiind infrumusetat cu aprox 7 mp icoane mozaic. Astfel de icoane am asezat si la troitele din curtea bisericii. La toate intersectiile din sat am inceput construirea de troite, ca un mijloc de pastrare a dreptei credinte fata de incercarile sectarilor de a-si face adepti ( in parohie exista numai 3 familii de sectari).
Clopotnita veche a bisericii era construita din lemn, iar clopotul existent s-a spart in anul 1995. Drept urmare am turnat clopot nou in masa de aprox 500 Kg si am cumparat inca unul de aprox. 100 Kg. Acestea au fost instalate intr-o clopotnita noua, construita din fier si imbracata in scandura.

In curte si in fata bisericii pe timp de plaie se facea noroi, de aceea am insistat pentru turnarea aprox. 250 mp de asfalt.
Curtea bisericii a fost infrumusetata prin plantarea de flori, de brazi, de pomi fructiferi si a fost luminata prin racordare la iluminatul public, prin buna intelegere cu primarul comunei noastre. Cu domnia sa avem o relatie cordiala, fiind fiu duhovnicesc ce ne sustine in toate actiunile parohiei (hramuri, slujbe, serbari etc). Am obtinut 5 din cele 8,5 ha teren, urmand sa finalizam in viitorul apropiat.
Pictura bisericii a fost restaurata in anul 1997.Catapeteasma a fost aurita si toate icoanele au fost restaurate.In podul bisericii s-au gasit multe icoane vechi, epitafuri, pe care pictori autorizati le-au restaurat si le-au asezat in casete speciale. Toate au fost tratate si specialistul le verifica anual pentru a nu recidiva carii.Tot mobilierul si catapeteasma au fost refacute si tratate de carii. Obiectele vechi, cartile de cult restaurate de specialisti sunt grupate intr-un mic muzeu. Instalatia electrica a bisericii a fost refacuta in conformitate cu normele moderne, nemaiexistand pericol de incendiu.
Soleea am imbracat-o in marmura iar in biserica am pus mocheta unicolora si scaune stas. In anul 2009 biserica a fost pardosita cu placi de granit, sporind astfel frumusetea sfantului lacas.

Pe catapeteasma, sub ferecatura de argint am gasit 4 icoane mari pictate de Anton Serafim pe care le-am asezat la loc de cinste in Sfantul Altar. In locul lor pr.Dragu Mihai a executat copii pe care le-am pus sub argint. Toate vasele, podoabele, mobilierul Sfantului Altar au fost refacute. Iernile erau groaznice in biserica si de aceea am hotarat dotarea bisericii cu incalzire centrala. Pentru aceasta am construit in partea dreapta a Sfantului Altar o anexa care serveste drept cancelarie, vermantar dar si camera centralei.
In fiecare duminica dupa Sfanta Liturghie impreuna cu colegul, cu epitropii si cu personalul hotaram programul pentru saptamana viitoare.
Pentru a retine caldura am reparat toate ferestrele cele mai multe inlocuite. La intrare am pus geam termopan cu lemn stratificat. Pentru a proteja pictura am construit lumanarar la intrarea in biserica acoperit cu gresie si faianta si dotat cu evacuator electric de fum. Tot pridvorul este pardosit cu marmura.
Pangarul era in mijlocul bisericii, inestetic si ineficient. A fost mutat la intrare, inchis cu lemn si sticla.
ACTIVITATI SOCIAL-CULTURALE
Langa biserica exista o casa nelocuita pe care o familie de sectari intentiona sa o cumpere pentru a face casa de adunare. La indemnul Parintelui Patriarh Daniel ca fiecare biserica sa aiba si o casa sociala, am intervenit si am cumparat-o noi, transformand-o in casa sociala. Am reparat exteriorul si tabla, am daramat zidurile interioare si am facut o sala de 60 mp. Casa mai are bucatarie, baie, camara si magazie. Am inaugurat-o impreuna cu un sobor de preoti la data de 10-august-2008. In ea a inceput sa isi desfasoare activitatile un grup de tineri din parohie avand diverse misiuni: ajutorarea copiilor sarmani (in special rromi- in parohie exista aprox. 100 de familii), vizitarea batranilor si in special a celor din azilul din sat, pregatiri la matematica, religie si limba engleza, dar si alfabetizare. Dintre tineri fac parte: un doctor , un psiholog , un avocat.
In 1998, la chemarea PARINTELUI PATRIAH TEOCTIST am participat impreuna cu tinerii la Bucuresti la manifestarea "Oameni si Religii ”, organizata de Comunitatea Sant Egidio de la Roma, prilej cu care am fost remarcat de Secretarul General al acestei Comunitati, Alberto Quattrucci, cu care am pastrat o buna relatie de prietenie pana astazi. De asemenea, Don Vincenzo Paglia si Andrea Riccardi, fondatorul Comunitatii, imi sunt apropiati si prieteni in DOMNUL.

In timpul celor 12 ani de prietenie aprox. 100 de tineri din parohie au vizitat Roma, invatand sa fie prieteni cu saracii dar in acelasi timp intarindu-se in credinta ortodoxa.
In fiecare an , de sarbatoarea Sfantului Nicolae, ocrotitorul bisericii si al parohiei noastre credinciosii au bucuria sa participe la slujba savarsita de un sobor numeros de preoti, iar dupa Sfanta Liturhie, preoti si credinciosi iau parte la agapa crestina din curtea bisericii. Acest lucru se intampla si la alte sarbatori din cursul anului bisericesc: a doua zi dupa Boboteaza, de Soborul Sf. Ioan Botezatorul, cu ocazia savarsirii Sfantului Maslu in Duminica a III-a din Postul Mare si in celelalte posturi, de Sfintele Pasti. De asemenea, copiii sunt atrasi catre biserica prin impartirea de daruri in preajma sarbatorilor de iarna si a Invierii Domnului.
In anul 2008 a luat fiinta ASOCIATIA "SFANTUL NICOLAE - PRIETENUL SARMANILOR” la initiativa tinerilor voluntari, ca o incununare a misiunii lor in sprijinul copiilor saraci din parohie. Am sprijinit aceasta initiativa si am fost totdeauna beneficiarii roadelor acestei Asociatii. Am castigat in randul voluntarilor oamani si tineri, care veneau mai rar la biserica dar in schimb doreau foarte mult sa ajute la activitatile caritative ale Bisericii. In felul acesta au fost implicati direct in mod constant intr-un cadru creat special pentru ei. Tinerii se intalnesc o data pe saptamana cu copii saraci, desfasurand proiectul "Scoala Prieteniei” si au in derulare alte diferite programe in cursul anului: "Iubeste-ti Aproapele”( vizite la azilul de batrani din localitate si ajutorarea persoanelor in varsta din parohie prin haine si alimente), "Scoala de Vara” (in timpul vacantei mari in care se face un concurs cu jocuri si o excursie cu copiii), Programul "Trup curat pentru suflet curat ”(in perioada de vara in care se face educatie pentru sanatate, cu intalniri la casa sociala unde copiii sunt invatati sa se ingrijeasca, sa se spele, sa-si spele hainele, punandu-le la dispozitie baia proprie de la casa sociala. Exista de asemenea si un cerc de pictura pentru micii artisti, acestia executand in special icoane.
Prin Infiintarea Asociatiei am putut colabora mai usor cu alte asociatii caritative si institutii care ne-au ajutat cu imbracaminte, materiale didactice, jucarii, calculatore si bani.